CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 687 / 2012
Dosar nr. 713 / 2012
AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Titlului I al Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2012
Analizând proiectul de Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Titlului I al Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2012, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.153 din 31.08.2012,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea Titlului I al Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, în scopul asigurării desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2012.
2. La titlu, întrucât proiectul nu cuprinde intervenții legislative de tipul completărilor, este necesară eliminarea expresiei și completarea.
3. La partea dispozitivă a pct.1 și 2 ale art.I, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, trebuie eliminată expresia se modifică și, întrucât natura intervenției legislative este prevăzută în cuprinsul părții introductive a art.I.
4. Semnalăm că, potrivit art.73 alin.(6), astfel cum este propus la art.I pct.2, prevederile 26 alin.(6), referitoare la punerea listelor electorale la dispoziția alegătorilor, spre consultare, până cel târziu cu 45 de zile înaintea zilei alegerilor, se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2013, nefiind deci aplicabile alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2012. Prin urmare, pentru aceste alegeri, singurele norme referitoare la consultarea listelor electorale de către alegători sunt cele din cuprinsul art.20 lit.a) și art.73 alin.(4) teza a treia din Legea nr.35/2008. Potrivit acestor prevederi, birourile electorale ale secțiilor de votare pun la dispoziția alegătorilor, spre consultare, copiile de pe listele electorale permanente, primite cu 3 zile înainte de data alegerilor.
În aceste condiții, nu mai pot fi aplicate prevederile art.26 alin.(7) și (8), rămase nemodificate și neexcluse de la aplicare, prin proiect, pentru alegerile pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2012, referitoare la modalitatea de exercitare a dreptului alegătorilor de a verifica înscrierea în listele electorale și la procedura de soluționare și de contestare a întâmpinărilor împotriva omisiunilor, a înscrierilor greșite și a oricăror erori din liste. Avem în vedere faptul că art.26 alin.(7) și (8) prevăd termene care, însumate, depășesc termenul prevăzut de art.20 lit.a) și art.73 alin.(4) teza a treia, respectiv 3 zile înainte de data alegerilor.
Pentru asigurarea unei reglementări corecte și complete, se impune ca proiectul să cuprindă norme exprese referitoare la modalitatea de asigurare a exercitării de către alegători a dreptului de verificare și de contestare a înscrierii în listele electorale, similare celor din cuprinsul art.26 alin.(7) și (8), corelate însă, din punct de vedere al termenelor stabilite, cu celelalte dispoziții din cuprinsul Legii nr.35/2008. În această situație, la art.I pct.2 din proiect, modificarea art.26 alin.(6) ar trebui să aibă în vedere aplicarea, începând cu 1 ianuarie 2013, și a alin.(7) și (8) ale art.26.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.687/31.08.2012